Să ne întrebăm fără pudoare: ce ne mai sperie în moda momentului? Nu în sensul în care ne sperie, să zicem, o factură la gaz sau o conversație cu un influencer la o petrecere, ci în sensul acela specific modei — tulburarea esteticului convențional sub pretextul noutății.
Am aruncat o privire (binevoitoare și cu siguranță atentă) asupra colecțiilor acestui sezon, și pot să vă asigur: moda e din nou pe cale să devină o parodie a propriului exces. Mulțumim cerului! Și designerilor!
Explozia de forme, culori, texturi și accesorii, toate par să aibă ca scop principal derutarea. De la pălăriile aerodinamice, imposibil de purtat altundeva decât într-un episod de Star Trek: Haute Couture Edition, la rochiile-structură cu aspect de instalații expoziționale, totul strigă: uită ce știi despre îmbrăcat! Începe de la zero! Și fă-o cu umor!
La Comme des Garçons, de exemplu, Rei Kawakubo continuă să fie o sursă inepuizabilă de confuzie magnifică. Ce vedem pe podium? O rochie-tort. Desigur. Ce altceva poți purta când mergi la aniversarea propriului alter ego? Aparent ridicolul nu doar că este permis, ci e cerință de bază. La Marni, logica nu e diferită. Volumele sunt explozive, culorile vibrante – totul pare scăpat de sub control, până când realizezi că nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Haosul, cu precizia unui ceas elvețian. Și accentele retro magistral puse în scenă.
Marc Jacobs pare să fi compus o scrisoare de dragoste către Kawakubo, dar una scrisă cu markere roz neon și trimisă în baloane de săpun. Colecția lui e un fel de reverență barocă făcută pe role. E Betty Boop întâlnindu-se cu Maria Antoaneta într-un vis al lui Lewis Carroll. Pantofii sunt o caricatură de sine stătătoare, machiajul este o glumă foarte bine gândită, iar întreaga siluetă devine un comentariu vizual despre ce înseamnă să nu te iei prea în serios — un gest subversiv într-o industrie obsedată de perfecțiune sterilă.
Marni și Chopova Lowena, fiecare în felul său, contribuie la acest carnaval cerebral. La Marni, sprâncenele manechinelor sunt desenate cu ironie, de parcă tocmai s-ar fi întors de la o ședință foto pentru un manual de expresionism sarcastic. La Chopova Lowena, colecția poate fi confundată cu un colaj postmodern: texturi, casting, ritm — totul funcționează pe principiul „nimic nu e ce pare, dar totul are sens”. Și poate cel mai important, nimeni nu-ți cere să porți asta în drum spre supermarket.
Pentru că moda, așa cum o vedem aici, nu mai e despre purtabilitate, ci despre poziționare culturală. E un discurs. E un performance. Este, în esență, artă. Și ca orice formă de artă relevantă, își asumă riscul de a fi detestată.