Prințul Harry nu ar fi încântat de faptul că Meghan Markle postează imagini cu copiii lor pentru a-și promova brand-ul personal.
Prințul Harry nu ar fi încântat de faptul că Meghan Markle își implică cei doi copii în promovarea noului ei brand, As Ever.
Cuprins
Potrivit lui Matt Wilkinson, editor regal la publicația The Sun, Prințul și Ducesa de Sussex nu au aceeași viziune în ceea ce privește expunerea copiilor lor – Prințul Archie, în vârstă de 5 ani, și Prințesa Lilibet, de 3 ani – în spațiul public, mai ales pe rețelele sociale.
„Din câte înțeleg, Harry preferă ca cei mici să nu apară în public. Nu își dorește ca ei să fie fotografiați,” a declarat Wilkinson în episodul de vineri al podcastului A Right Royal Podcast. „Are impresia că, dacă îi scoate din Montecito, îi așteaptă o mulțime de paparazzi care vor să le facă poze.”
Pe de altă parte, jurnalistul afirmă că Meghan, crescută în California, are o viziune diferită asupra lucrurilor.
„Ea a spus la un moment dat că își dorește un stil de viață tipic californian: să meargă la plajă cu copiii, să iasă în oraș, să se bucure de activități în aer liber. Nu vrea să-i țină ascunși de lume.”
Deși Meghan evită să le arate chipurile copiilor în imagini, Wilkinson susține că Ducesa se folosește de prezența lor pentru a-și consolida imaginea de mamă și femeie dedicată familiei, în concordanță cu identitatea brandului ei de lifestyle.
„Probabil că Harry nu este deloc mulțumit de această abordare,” a adăugat el.
În ultima perioadă, Meghan a început să publice mai frecvent imagini și videoclipuri cu Archie și Lilibet, în contextul lansării brandului său As Ever. De exemplu, în februarie a postat pe Instagram un videoclip cu cei mici preparând deserturi de Valentines Day. În martie, a publicat o fotografie în care Harry și Lilibet se relaxează pe o barcă, iar ulterior a promovat o imagine cu cei doi copii în grădină, punând accent pe părul lor roșcat – specific campaniei As Ever.
Totuși, copiii nu au apărut în serialul documentar With Love, Meghan, lansat pe Netflix în luna martie. În schimb, Harry a avut o scurtă apariție.
Meghan Markle a distribuit la începutul săptămânii trecute un newsletter în care anunța că produsele brand-ului său de lifestyle, As Ever, vor fi lansate curând. Mesajul Ducesei de Sussex se încheia cu un link către pagina de Instagram a companiei. Deși link-ul îi redirecționa corect pe fani către contul brand-ului, aceștia au observat că numele de utilizator era scris greșit: @AsEverOffical în loc de @AsEverOfficial.
În ciuda faptului că era o greșeală minoră, publicul a criticat dur lipsa de atenție la detalii a lui Meghan Markle.
„Nu doar că Meghan Markle este extrem de kitsch… Fraiera nici măcar nu știe să scrie corect”, a scris un internaut pe X.
„Este adevărat? Dacă da, este încă o dovadă a impulsivității sale, a execuției slabe și a lipsei de atenție”, a comentat altă persoană.
„Un intern o să plângă din cauza asta”, a scris altcineva.
„Atenția ei obsesivă la detalii este uimitoare. Cu adevărat. Uluitor.”, a scris ironic o persoană, făcând referire la o sursă care a declarat anterior pentru Page Six că Markle are „un ochi ager și o atenție ieșită din comun pentru detalii.”
foto: Arhiva ELLE, Instagram