Iulia Vântur a revenit în România pentru scurt timp și a vorbit despre cum arată viața ei din India.
Iulia Vântur a revenit în România cu ocazia unui proiect în care a fost implicată. Artista a vorbit cu această ocazie despre viața ei din India și despre cum a reușit să își construiască o carieră de succes acolo.
Cuprins
Iulia Vântur a părăsit România în 2012 și locuiește în India, acolo unde și-a construit o carieră în muzică și film și a reușit să cucerească Bollywood-ul. Vedeta formează alături de Salman Khan un cuplu de mai bine de 10 ani și au păstrat discreția în ceea ce privește relația lor. Actorul a ajutat-o foarte mult în cariera de la Bollywood și o sprijină în continuare, fiind chiar impresionat de succesul româncei.
Iulia Vântur a recunoscut că a fost dificil să se adapteze la noua ei viață din India, dar, fiind determinată să își consolideze o carieră artistică, a reușit să depășească toate obstacolele.
„Mi-au trebuit ceva ani să mă adaptez cu totul, să fiu acceptată, să fiu apreciată acolo, pentru că e ușor în momentul în care mergi într-o cultură total diferită, în momentul în care mergi să străbați o industrie foarte mare, cu competiție incredibilă. E nevoie să dovedești ca oamenii să aibă încredere în tine, să înțeleagă ce ești, pentru tine să înțelegi că trebuie să te adaptezi mediului respectiv, pentru că nu toată lumea poate să se adapteze la tine, din contră, tu mergând într-o altă țară, trebuie să te adaptezi la cultura de acolo. Sincer, mă bucur că am făcut asta, pentru că m-am îmbogățit, sunt un alt om acum, e o experiență de viață”, a declarat Iulia Vântur la Știrile Antena Stars, prezentate de Geanina Ilieș și Marius Niță.
Într-un interviu acordat, Iulia Vântur a făcut câteva dezvăluiri despre modul în care l-a cunoscut pe Salman Khan.
„Salman Khan nu e idolul meu, în niciun caz. Dacă îţi aduci aminte de când eram copii şi ne uitam la Sandokan… El şi Raj Kapur sunt cele două nume pe care le ştiu de când eram mică. Dar n-am avut vreun vis să ajung să-l cunosc pe… nu ştiu. Dar eu nici măcar nu m-am întâlnit cu el în India, ci ne-am întâlnit pe un teren neutru. Şi a fost chiar o întâmplare. Deci, aşa a fost să fie. Cunoşti unii oameni şi apar în viaţa ta pentru că aşa e să fie”, a declarat Iulia Vântur pentru OK Magazine.
Iulia Vântur a recunoscut, în cadrul unui interviu acordat recent, faptul că de mică a avut înclinații artistice. Vedeta se simte recunoscătoare pentru faptul că a avut curajul să experimenteze și să își clădească o carieră de succes departe de România.
„Când eram mică… scena era locul meu de joacă. Fie că prezentam moda, cântam, dansam sau prezentam. Spirit de artistă, de mică. Colegii de joacă își amintesc și acum, pentru ei nu a fost o surpriză să mă vadă pe scenă. Să fac asta în alte țări, în altă limbă, probabil că nimeni nu a intuit, nici măcar eu. Mă bucur că am avut curaj să mă las să experimentez, să descopăr mai mult despre mine, să-mi las creativitatea să curgă în diverse forme: muzică, actorie, film, teatru, dans. Toate se îmbină frumos, au aceeași rădăcină”, a declarat Iulia Vântur pentru VIVA!
Iulia Vântur s-a bucurat în România de o carieră în plină ascensiune, având în vedere succesul emisiunii „Dansez pentru tine”, pe care a prezentat-o alături de Ștefan Bănică. Foarte mulți au fost surprinși de faptul că vedeta a luat decizia de a renunța la cariera din televiziune și de a-și urma visul de a activa în lumea artistică din India.
„Mulți au crezut că am luat-o razna, să las o carieră de succes în televiziune și să plec într-o țară total diferită, pe alt continent, unde nu mă știa nimeni, nu știam limba sau mentalitatea. Însă tot pas cu pas am construit și n-a fost mereu ușor. Nici acum nu e ușor. Să contezi într-o industrie atât de mare, cu o populație de miliarde”, a spus Iulia Vântur.
Foto: Instagram