Megan Fox a făcut un comentariu rar după nașterea fiicei sale și a lui Machine Gun Kelly.
Megan Fox a distribuit pe Instagram Stories un clip din serialul Overcompensating, filmat anul trecut, în perioada în care era însărcinată cu cel de-al patrulea copil.
„38 de ani. Șase săptămâni însărcinată”, a scris vedeta din Jennifers Body, care are acum 39 de ani, în descrierea videoclipului din producția Amazon Prime. „Neplanificată, dar o surpriză fericită”, a adăugat ea între paranteze.
Fox a continuat cu un mesaj de empowerment: „Vă rog, nu mai ascultați patriarhatul. Femeile sunt ființe de lumină, eterne. Nu avem termen de expirare. Nu-i lăsați să vă fure puterea. Oricum… urmăriți @overcompensating.”
Aceasta a fost prima ei apariție în social media după ce ea și Machine Gun Kelly (35 de ani) au devenit părinți, în luna martie, ai unei fetițe. „A sosit în sfârșit!!” a scris rapperul, cunoscut și sub numele de scenă Machine Gun Kelly, la prima postare cu bebelușa lor pe Instagram. „Sămânța noastră cerească.”
În urma confuziei create de acea descriere, artistul — al cărui nume real este Colson Baker — a clarificat că fetița nu se numește Celestial Seed („Sămânță Cerească”), promițând că Megan va dezvălui numele atunci când va fi „pregătită.”
Cei doi, care au avut o relație cu suișuri și coborâșuri, au anunțat public sarcina în noiembrie 2024, la doi ani după ce au vorbit pentru prima dată despre pierderea unei sarcini anterioare.
„Nimic nu se pierde cu adevărat. Bine ai revenit”, scria Megan în postarea în care și-a arătat pentru prima dată burtica de gravidă.
Totuși, cuplul s-a despărțit la scurt timp după aceea și, în prezent, cei doi își cresc împreună fetița.
„Când au plecat într-o vacanță de Ziua Recunoștinței, ea a devenit suspicioasă și a decis să-i verifice telefonul”, a declarat sursa pentru Page Six.
Megan Fox „a găsit mesaje care implicau alte femei și a hotărât că a terminat cu el”, se arată în declarație. Actrița a avut mereu „probleme de încredere” în relația cu Machine Gun Kelly, din cauza comportamentului său din trecut. Deși relația lor a fost marcată de suișuri și coborâșuri în ultimii ani, ea a fost dispusă să treacă peste toate acestea.
„Deocamdată nu au un program clar de co-parenting”, a declarat o sursă pentru Page Six luna trecută. „Vor doar să se bucure de acest moment și de fetița lor.”
Sursa a menționat că, deși nu mai locuiesc împreună, Machine Gun Kelly stă alături de Megan pentru a petrece cât mai mult timp alături de copil. Potrivit revistei Us Weekly, în aprilie, actrița ar fi început să ia în calcul o posibilă împăcare cu artistul, spunând că se simte „reînnoită și revigorată”.
„Megan a observat o schimbare în energia lui, în privirea lui, în aura lui”, a relatat publicația. „Simte că fetița este exact ce avea nevoie și speră ca această schimbare să fie de durată.”
Megan Fox mai are trei copii din căsnicia cu fostul soț, Brian Austin Green: Noah (12 ani), Bodhi (11 ani) și Journey (8 ani). MGK este tatăl unei fete, Casie (15 ani), dintr-o relație anterioară cu Emma Cannon.
Foto: Arhiva ELLE