Kate Middleton a avut o apariție elegantă la o slujbă organizată la Westminster Abbey, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la Ziua Victoriei în Europa.
Kate Middleton adoră să atragă atenția prin accesoriile sale atent alese. Recent, Prințesa de Wales a participat alături de Familia Regală la o slujbă organizată la Westminster Abbey, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la Ziua Victoriei în Europa (VE Day), moment care marchează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pe continentul european.
Pentru ceremonie, Kate Middleton a optat pentru o rochie midi alb-negru cu buline, semnată de Alessandra Rich, cu mâneci lungi, guler înalt și talie evidențiată. Ținuta a fost completată cu o pălărie neagră de la Juliette Botterill, pantofi eleganți Ralph Lauren (în valoare de 750 de dolari), o poșetă Demellier și o pereche de cercei cu perle care au o mare valoare sentimentală.
Este vorba despre cerceii cu perle Collingwood, o bijuterie de familie care i-a aparținut cândva Prințesei Diana.
Fosta Prințesă de Wales purta frecvent acești cercei, care se potriveau perfect cu tiara „Queen Mary’s Lovers Knot” — preferata ei, purtată și de Kate de mai multe ori. La eveniment, Prințesa a fost însoțită de soțul său, Prințul William, cei doi afișând o imagine de unitate în contextul interviului controversat acordat de Prințul Harry săptămâna trecută la BBC.
Ducele de Sussex a declarat că este „disperat” să se împace cu familia sa, cu care are o relație tensionată încă din 2020, când s-a mutat în SUA și a publicat volumul său de memorii controversat.
Prințul Harry a vorbit și despre moartea Prințesei Diana, subliniind că „viața umană și siguranța sunt esențiale”, făcând referire la pierderea procesului prin care contesta decizia Guvernului britanic de a-i retrage paza finanțată din fonduri publice, după ce a renunțat la atribuțiile regale.
Prințul Harry ar fi fost exclus de familia regală britanică din cauza lipsei de încredere, afirmă surse apropiate casei regale. Nici el, nici soția sa, Meghan Markle, nu s-ar mai bucura de sprijinul rudelor din Regat.
„Sincer, cred că nimeni nu mai are încredere în el și asta este esențial. Familia regală are o problemă serioasă de încredere când vine vorba de Harry și acesta este motivul pentru care relațiile sunt inexistente”, a declarat o sursă pentru Page Six. „Nu au încredere nici în el, nici în Meghan, și din cauza asta nu pot avea o relație… poate există loc pentru iertare, dar nu și pentru uitare. Iertarea și încrederea sunt lucruri complet diferite.”
Declarațiile vin la scurt timp după interviul controversat acordat de ducele de Sussex pentru BBC, în care a vorbit despre sănătatea fragilă a tatălui său, Regele Charles al III-lea, spunând că nu știe „cât timp mai are de trăit'.
„Am toată compasiunea pentru familia regală”, a spus Hugo Vickers, autor și prieten apropiat al Casei Regale. „Harry seamănă destul de mult cu mama lui, Prințesa Diana. Când eram la Palatul Buckingham, mi s-a arătat o scrisoare pe care Prințul Philip i-a trimis-o Dianei, în care îi spunea: ‘De fiecare dată când Charles vorbește cu tine, a doua zi apare totul în Daily Mail’. Exact asta se întâmplă și acum”, a adăugat Vickers. „Charles are perfectă dreptate să nu mai aibă încredere în el. Harry e complet pierdut la capitolul discreție. Nu trebuia să dea acel interviu — de fapt, niciun membru al familiei regale nu ar trebui să dea interviuri, sunt întotdeauna un dezastru.”
Foto: Arhiva ELLE