Filme și seriale de neratat în luna iulie 2025 pe SkyShowtime

SkyShowtime reunește cel mai bun divertisment, de la cele mai mari studiouri și cei mai buni creatori de povești din lume.

Oferind mii de ore de divertisment de calitate pentru întreaga familie, SkyShowtime găzduiește o selecție largă a celor mai așteptate seriale și filme din lume. Iată ce poți viziona în luna iulie 2025.

Langer – sezonul 1

Langer e un thriller în șase episoade, cu Jakub Gierszał în rolul lui Piotr Langer, un tânăr om de afaceri carismatic care moștenește imperiul financiar după moartea tragică a tatălui său. În timpul liber, Piotr își urmează o veche pasiune – este un criminal în serie greu de prins, vânat de procurori de ani de zile, fără succes. Într-o zi, în viața lui apare Nina, o femeie fermecătoare fermecătoare, care pentru a-i atrage atenția și a se apropia de el, își face intrarea direct la gala caritabilă a lui Langer. La scurt timp, Nina ajunge prinsă într-un joc periculos și într-o relație cu Langer, ceea ce face și mai dificilă misiunea ei de a găsi dovezi că el este un criminal în serie. Va învinge dreptatea de data asta? Este o adaptare a unui roman de succes scris de Remigiusz Mróz, unul dintre cei mai citiți autori din Polonia.

Toate episoadele sunt disponibile din 11 iulie

Poker Face – sezonul 2

În Poker Face, fiecare săptămână vine cu un nou mister, iar Charlie, interpretată de Natasha Lyonne, are darul special de a detecta minciunile. În mașina ei clasică Plymouth Barracuda, Charlie e din nou pe drum și la fiecare oprire dă peste personaje și crime ciudate, pe care nu se poate abține să nu le rezolve. Sezonul 2 aduce o distribuție de senzație: Awkwafina, Cynthia Erivo, John Mulaney, Jason Ritter, John Cho, Justin Theroux, Katie Holmes, Kumail Nanjiani, Melanie Lynskey, Sam Richardson și mulți alții.

Primele trei episoade sunt disponibile din 17 iulie, iar restul apar săptămânal

Costume – Sezoanele 1-9

Costume te poartă în lumea alertă și tensionată a unei firme de avocatură de top din Manhattan, unde Harvey Specter (Gabriel Macht), un as al meseriei, riscă totul angajându-l pe Mike Ross (Patrick J. Adams), un geniu fără diplomă, dar cu potențial uriaș. Pe măsură ce pătrunde în acest univers necunoscut, Mike se bazează pe Rachel (Meghan Markle), paralegala de top a firmei, și pe Donna (Sarah Rafferty), asistenta de neclintit a lui Harvey, pentru a duce dreptatea mai departe. Cu o memorie fotografică și instincte de supraviețuitor, Mike se dovedește a fi un geniu al avocaturii, chiar dacă nu are nicio diplomă oficială.

Toate episoadele sunt disponibile pentru vizionare pe SkyShowtime din 17 iulie

Nuanțe și secrete – sezonul 1

Nuanțe și secrete prezintă povestea unui psihiatru renumit și carismatic, care-i reunește pe șase dintre pacienții săi la o cramă îndepărtată pentru a-i ajuta să-și finalizeze tratamentul apelând la metoda sa celebră, care s-a dovedit a avea o rată de vindecare foarte ridicată în rândul celor mai complicați și dificili pacienți. După o degustare protocolară inedită, o răsturnare neașteptată de situație are un final fatidic. În urma sosirii unui inspector de poliție isteț, care preia cazul, se descoperă adevărul despre medic și traumele pacienților săi. În acest thriller psihologic joacă Maxi Iglesias, Enrique Arce, Hovik Keuchkerian, Juana Acosta, Fariba Sheikhan, Miriam Giovanelli, Eusebio Poncela, Raúl Prieto, Luis Tosar și Elsa Pataky.

Finalul sezonului va fi difuzat pe 10 iulie

Mobland (Imperiul mafiei) – sezonul 1

Acest nou serial polițist captivant este axat pe povestea a două familii londoneze aflate în conflict, ale căror influențe se întind în toate colțurile globului, și pe un „intermediar” foarte loial, însărcinat să protejeze cu orice preț pe una dintre aceste familii. Mobland (Imperiul mafiei) are o distribuție plină de vedete, printre care Tom Hardy, Pierce Brosnan și Helen Mirren.

Noi episoade adăugate săptămânal, iar finalul sezonului va fi difuzat pe 4 august

Sonic The Hedgehog 3

Sonic The Hedgehog revine în cea mai palpitantă aventură de până acum. Sonic, Knuckles și Tails se reunesc pentru a înfrunta un nou adversar puternic: Shadow, un personaj misterios cu puteri nemaiîntâlnite. Cu abilitățile lor complet depășite, Sonic și prietenii lui trebuie să formeze o alianță neașteptată pentru a-l opri pe Shadow și a salva planeta. Din distribuție fac parte Jim Carrey, James Marsden și Tika Sumpter.

Disponibil pentru vizionare din 2 iulie

Vrăjitoarele

Povestea nespusă a vrăjitoarelor din Oz – câștigătoare a premiului Oscar. Vizionarul regizor Jon M. Chu reinventează clasicul Vrăjitorul din Oz, aducând în prim-plan poveștile nespuse ale celor mai faimoase personaje din Oz: Elphaba și prietena ei neașteptată, Glinda, și cum au devenit Vrăjitoarea Rea din Vest și Vrăjitoarea Bună. Din distribuție fac parte Ariana Grande și Cynthia Erivo, premiate cu Grammy, Michelle Yeoh, premiată cu Oscar, Jeff Goldblum, Jonathan Bailey și Ethan Slater, nominalizat la Tony.

Disponibil pentru vizionare din 6 iulie

Piece by Piece

Piece by Piece este o experiență cinematografică unică, ce surprinde farmecul și genialitatea lui Pharrell Williams, deținător a 13 premii Grammy și dublu nominalizat la Oscar. Pharrell, un artist complet și mereu cu idei inovatoare, face echipă cu câștigătorul Oscar Morgan Neville pentru a sparge tiparele și a sfida genurile, transportând publicul într-o lume LEGO unde totul este posibil.

Disponibil pentru vizionare din 11 iulie

Flight 149: Hostage of War

Pe 2 august 1990, Saddam Hussein a șocat lumea invadând Kuweitul. Doar patru ore mai târziu, zborul BA 149, plecat din Londra spre Kuala Lumpur, ateriza în mod programat la Kuweit, având la bord 400 de persoane. Când Hussein a anunțat că avionul și pasagerii sunt acum ostaticii săi, a declanșat o criză internațională care a escaladat rapid și a durat patru luni. Fără să știe ce urmează, pasagerii și echipajul devin piese de șah într-un joc periculos cu un dictator nemilos, un avion plin de spioni, o mușamalizare orchestrată de guvernul britanic și o apariție surpriză a lui Richard Branson. La 30 de ani după incident, autoritățile britanice încă neagă adevărul, dar presiunea publică le forțează, în sfârșit, să dea cărțile pe față.

Disponibil pentru vizionare din 27 iulie

Citește și:
10 actori care au ascuns detalii importante despre ei pentru a primi un rol

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle
OSZAR »